Nr. 3 mondial şi recent finalist al Openului de tenis al Australiei, britanicul Andy Murray şi-a anunţat vineri retragerea de la turneul ATP de la Marsilia care debutează luni.
”După cinci săptămâni petrecut în Australia, Andy îşi va lua o săptămână de concediu pentru a se recupera înaintea lungului sezon care se anunţă”, potrivit comunicatului publicat pe site-ul său oficial.
Britanicul, care în aceste zile îşi apără titlul la turneul de la Rotterdam, va reveni în competiţie pe 22 februarie, cu ocazia turneului de la Dubai.
Acest forfait intervine după cel al argentinianului Juan Martin Del Potro, nr. 5 mondial, accidentat la încheietura unei mâini.
Astfel, doar doi jucători din Top 10 rămân angajaţi la turneul de la Marsilia, suedezul Robin Soderling (N.8) şi deţinătorul titlului, francezul Jo-Wilfried Tsonga (N.9).
Sursa:tenisdecamp